Amintirile traumatice pot fi șterse din creier. Tratamentul viitorului pentru dependenții de droguri

Amintirile traumatice pot fi șterse din creier. Tratamentul viitorului pentru dependenții de droguri
Publicat: 19/02/2017, 11:53

Chiar dacă testarea acestui procedeu pe oameni atrage după sine implicații etice complexe, oamenii de știință cred că acest lucru va fi posibil în viitor, având în vedere că poate ajuta persoanele care suferă de o tulburare de tipul stresului post-traumatic sau persoanele dependente de droguri.

Profesorul Sheena Josselyn, una dintre autorii studiului, a explicat că în timpul testelor au putut fi identificate celulele in care erau stocate anumite amintiri. „Am putut, deci, să țintim aceste celule și să facem amintirile să dispară. Am diminuat activitatea în aceste celule și asta este echivalent cu dispariția amintirii nedorite”, a explicat aceasta.

După această procedură, șoarecii nu au mai răspuns la sunetul pe care învățaseră să-l asocieze șocului suferit.

Oamenii de știință susțin că au obținut, astfel, dovada faptului că dacă există o problemă legată de amintirile unei persoane, nu trebuie lucrat la tot corpul sau la nivelul întregului creier. Aceștia consideră că, în viitor, ar putea fi create medicamente care să caute și să detecteze căldura, medicamente care să lucreze doar la nivelul celulelor afectate.

Totuși, până la acest moment este o cale lungă, având în vedere că principiile etice spun că omul este o sumă a tututor amintirilor sale și că noi toți învățăm din propriile greșeli. Totuși, în cazuri extreme, care afectează viața de zi cu zi, acest tratament ar putea fi o soluție.

Spre exemplu, cu ajutorul interveției la nivelul celulelor afectate, în rândul șoarecilor a putut fi îndepărtată dependența de cocaină.

Amintirile sunt stocate în ceea ce este cunoscut sub numele de engramă, formată din neuroni care ard într-un mod distinct. Atunci când se întâmplă ceva, neuronii se luptă unii cu alții pentru a transforma acel lucru într-o amintire și a o stoca pe aceasta din urmă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Obligatoriu peste tot în România. Decizia intră în vigoare de astăzi, 3 Iulie
Românii care nu depun declarația riscă enorm. Se dau amenzi uriașe
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Oamenii de știință au descoperit originile fierului metalic de pe Lună
×